III. Tânărul: chitanță a prezentului, sau bilet spre viitor?

(o continuare a continuării)

    Ai auzit ce tânăr excepțional se află printre noi? Ai primit cartea lui de vizită? Nu are certificat de naștere, nici carte de identitate sau de alegător, nici cod numeric personal, nici viză internațională. Tratează bolnavii prin metode neatestate de autoritățile medicale competente, fiind considerate neștiințifice; vindecă orice maladie: de la simpla gripă la cancer și sida, de la simpla îngrijorare la mitomanie sau sindromul Münchaussen, fără specializare în domeniu; prin cazurile de boli incurabile pe care le-a rezolvat, slăbește încrederea populației în medicina convențională. Casele ruinate și podurile frânte dintre inimi zdruncinate, constituie calificarea lui: reabilitează și transformă totul, fără licență de inginer constructor. Dăltuiește caractere pentru cer, fără absolvirea unei facultăți de artă. Hrănește miliarde de oameni și ajută pe săraci, fără facturi sau doctorat în asistență socială. Scriptic, nu ține evidența contabilă asupra veniturilor și cheltuielilor, nici nu a alcătuit vreun bilanț financiar. La fiecare recensământ a fost de negăsit, sustrăgându-se de la orice înregistrare. Și mai mult: vindecă fără taxe de spitalizare, reabilitează fără acorduri de antrepriză, transformă fără convenții de know how și hrănește fără contracte de sponsorizare. La sfârșitul veacurilor, intenționează să mântuiască lumea, fără să prezinte vreun proiect care să fie aprobat de forurile autorizate. Cartea lui de vizită a citit-o un sfânt numit Ioan. Iată ce scrie pe ea:

   El este Marele Alpha. Grandiosul Omega. Golgota Îi e trecutul; Învierea - prezentul; Slava - viitorul: totuși nu are nici început al zilelor, nici sfârșit al vieții. Este Marele Caracter: Personalitate; Moralitate; Spiritualitate. Este Ghemul cu firul dragostei înfășurat. Misterul. Preaiubitul inimii. Libertate Universală. Îl vei întâmpina cu un „Aleluia” din creștet până-n tălpi?       

   4. Caracterul: cartea de vizită a tânărului                                   

   Văzând un tânăr frumos care vorbea nepoliticos, Diogene, filozoful, l-a apostrofat: „Nu ți-e rușine să scoți un pumnal de plumb dintr-o teacă de fildeș?” Iată că întâlnim iarăși evocatorul „inel de aur pus în râtul porcului”! „Caracterul este ceea ce ești”, a spus John C. Maxwell. Evanghelistul Moody l-a numit „ceea ce ești pe întuneric”. Poetul Novalis l-a definit ca „voință perfect educată”. Cineva l-a etichetat astfel: „o carte de vizită nescrisă pe hârtie, dar săpată în adâncul ființei tale, care te arată oriunde, oricând și oricui cine ești.” Acest ansamblu de atitudini-valori, care se structurează prin interacțiunea persoanei cu mediul socio-cultural și are trăsături globale ca: originalitatea, unitatea, bogăția sau tăria, este opera unuia dintre cei doi sculptori care își dă concursul din Geneza 3 și până azi, la imprimarea caracterului său pe tabula rasa a inimilor tinere.            

   Există un verset în Biblie care se potrivește oricărei ființe înzestrată cu gândire, memorie, imaginație, limbaj și sistem de personalitate. Gândește-te că ar fi o zi mondială a logodnei și s-ar înfățișa doar doi pretendenți la inima oricui; sutele de generații care s-au perindat pe pământ, s-ar împărți în două tabere; fiecare individ ar privi la unul din cei doi, monologând: „știu că atunci când se va arăta el, voi fi ca el; pentru că îl voi vedea așa cum este.” (cf. 1Ioan 3:2). Și diavolul ar râde... pentru că ai lui nu-l știu cum este, dar îl vor vedea în ziua când caracterul lui – ansamblul hidoaselor lui însușiri fundamentale, se va contura ca un stigmat pe mâinile sau frunțile lor. Iar pecetluiții caracterului sacru, îl vor urma pe Cel Sfânt și Adevărat în palatul pentru care au fost născuți.                    

         4.1. Detaliu comun pe multe cărți de vizită: adresa excepțională

   Scrutând adâncimile istoriei cu telescopul scriptural, descoperi o întreagă listă de personaje cu un caracter deosebit, și aceeași adresă scrisă pe o multitudine de cărți de vizită: „PALATUL MARELUI ÎMPĂRAT. ORAȘUL IERUSALIM. ȚARA ZORILOR.”

   Dacă l-ai întreba pe Avraam: „Avraame, de ce ești acolo? Pentru că ai părăsit cetatea Ur din Haldeea și ai plecat în Canaan? Datorită credinței tale, ascultării tale, caracterului tău?” El ar răspunde: „Nu! Nu știi greșeala cu Agar? Nu datorită caracterului meu am ajuns aici.”              

   „Dar tu, Iacov? De ce ești acolo? Datorită credinței tale și descendenței din Avraam, prietenul lui Dumnezeu?” „Nicidecum! Am fost un mincinos, un înșelător și un fugar.”         

   „Moise, tu cum ai ajuns în cer? Datorită caracterului dobândit în anii lungi de pribegie prin pustie?” Moise, te-ar privi blând și ar spune: „Nu! Eu am fost necredincios și nu am sfințit Numele Domnului în fața poporului, la Meriba.”

   „David, de ce ești în cer? Sigur din pricina caracterului tău. Ai fost «om după inima lui Dumnezeu».” „Nu!” ar răspunde el. „Eu sunt născut în nelegiuire... Nu ai citit povestea mea? Uiți că am păcătuit cu Bat-Șeba și apoi, ca să acopăr totul, am aranjat ca soțul ei să fie ucis?”

   „Isaia, tu ai fost profet. De ce ești în cer? Sigur, datorită sfințeniei tale!” „Sfințenia mea?” s-ar mira Isaia. „Ai uitat cum am strigat în prezența Lui: «Vai de mine! Sunt om cu buze necurate!»?”

   „Petru, tu de ce ești în cer? Sigur datorită faptului că ai fost un om al revelației: oare nu ți-a încredințat Hristos Însuși cheile Împărăției?” „Ah, nu, nu, nu din cauza asta!”, ar răspunde Petru. „Viața mea a fost caracterizată de trei flăcări de foc: una a Duhului, la Cincizecime, alta a dragostei, la Tiberiada, dar mai este una de care îmi e rușine... A conștiinței, la focul din curtea lepădării.”

   „Pavele, tu, apostol al neamurilor, de ce ești în cer? Sigur pentru că ai lucrat, ai suferit și ai iubit mai mult ca toți! Asemenea caracter - o raritate vrednică de vreun muzeu spiritual!” Dar Pavel ar striga: „O, nu! Nu sunt vrednic să port numele de apostol! Am fost prigonitor al Bisericii!”

   Și lista ar putea continua. Cărți de vizită speciale. Și adresa înscrisă pe ele nu este acolo din cauza caracterului nici unuia dintre ei. Nu, nu!

      4.2. Cărțile de vizită: dobândirea uluitoarei adrese

   Dacă ar vorbi zecile de mii de pe Muntele Sionului, din cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, îți vor răspunde la aceste întrebări și ai înțelege același singur fapt:  

   „Dumnezeu mi-a promis o mare moștenire.”, ar spune Avraam. „Și L-am crezut. El mi-a promis că voi avea un Mântuitor din sămânța mea. Era al meu! Am văzut prin credință ziua aceea, și am săltat de bucurie! Sunt în cer deoarece am crezut.”

   „Amintește-ți”, ar spune Iacov, „ce i-am spus fiului meu, Iuda despre El, când eram pe patul de moarte. Că «va veni Șilo, adică Mesia, și de El vor asculta toate popoarele»” (Gen. 49:10). „Sunt aici pentru că L-am așteptat prin credință pe Leul din seminția fiului meu.”

   „I-am cerut Domnului să-mi arate slava”, ar spune Moise, „și mi-a promis că îmi va arăta toată frumusețea Lui. Dar nu a fost completă revelația... După 1500 ani, pe un munte, am văzut marea frumusețe a răscumpărării: toate rânduielile Legii s-au împlinit în Cel care a spus EU SUNT! Sunt aici prin bunăvoința Celui arătat în rug!”

   „L-am așteptat”, ar continua David, „pe Cel care mi-a fost promis ca Domn al meu. Dumnezeu I-a promis un tron veșnic. Pentru mine, El este Stânca, cetățuia, Izbăvitorul meu. El a venit la mine ca lumina dimineții, când răsare soarele în dimineața fără nori; ca razele soarelui după ploaie, care fac să încolțească din pământ verdeața!”

   „L-am văzut”, ar spune Isaia, „pe Robul Domnului, Odrasla, Lumina neamurilor; L-am văzut pe Cel străpuns și zdrobit pentru fărădelegile și păcatele mele. Sunt aici?... El este tăria mea, pricina laudelor mele, și El m-a mântuit!”

   La fel ne-ar răspunde Petru. La fel Pavel. La fel ucenicii. Cărțile lor de vizită sunt scrise cu sânge sfânt. Nu se dobândește cerul pe baza caracterului nostru, ci pe baza caracterului Său! Și acesta se primește prin credință. Ne numim creștini: avem caracter cristic? Apostolul le spunea corintenilor: „Voi sunteți trupul lui Hristos, și fiecare, în parte, mădularele Lui” (1 Cor. 12:27). Te consideri mâna Lui întinsă către lumea pierdută? Te vezi ochiul Lui care privește cu milă agonia lumii care geme pierind în păcate? Te simți parte în trupul Lui? Atunci trebuie să simți ceea ce simte întreg trupul. Dacă tot trupul s-ar reduce la tine, ai găsi în tine caracterul Lui? Ce ar spune Capul tău - Hristos, despre tine?

      4.3. „Sfânt, sfânt, sfânt!”: cine cântă în cor?          

   Să știi un lucru: caracterele frumoase vor străluci mai înflăcărat decât orice stea creată. Splendori de sunete în melodii și versuri, vor depăși muzica poliedrelor stelare, din instrumente desăvârșite care vor devansa steaua Vega. Numele lor va fi mai răsunător decât Soarele, steaua Altar sau complicatul Shurnarkabtishashutu. Oameni ca Avraam, Isaac, Iacov, Moise, Iosua, David, Ion, Maria, Kazimir, Konstanze etc., în gloria chipului Mielului, vor fascina privirile noii creații mai mult decât ne încântă azi roiul Hyadelor cu 300 de stele. Cauza? Dulcele nostru poet, Ioanid, ne explică aceasta în versuri: „Domnul meu, în infinit,/ Multe stele ține./ Pentru cine le-a zidit/ Dacât pentru mine?// Din neant când le-a chemat,/ Domnul mult S-a bucurat,/ Însă viața nu Și-a dat/ Decât pentru mine!” Și-a dat El trupul și sângele, - viață de Dumnezeu, pentru o stea luminoasă, sau pentru un înger căzut? Noi am căzut mai jos decât îngerii: și pentru niște bieți întunecați de patimi, Hristos și-a vărsat sângele și ne-a primit în inima Lui bună! Stelele nu-l pot iubi mult, pentru că nu li s-a iertat mult, cum ni s-a iertat nouă! „O, Dumnezeule, fii înălțat mai presus de toate. Împărăția Ta să vină, și împărăția mea să dispară”, să dispară la fel cum dispar stelele sau roua, la apariția mărețului Soare!

   Ce frumos a surprins dulcele visător din Bedford, sărman spoitor de vase și totodată angelic privitor de stele - John Bunyan, momentul când pelerinul a intrat în Țara Luminii! „Când Creștinul și Plin-de-nădejde intrau pe poartă, am văzut în visul meu cum au fost transformați dintr-o dată, iar hainele lor au prins o nouă strălucire, ca de aur sclipitor. Am auzit în visul meu cum toate clopotele cerului sunau de bucurie. Iar oamenii cântau și ei cu glas tare: «A Celui ce șade pe scaunul de domnie și a Mielului să fie lauda, cinstea, slava și stăpânirea în vecii vecilor!» Fiindcă porțile erau încă deschise, am privit în urma lor și iată că strălucirea Cetății era ca a soarelui. Pe străzile Cetății, străzi de aur curat și străveziu, sfinții lui Dumnezeu umblau cântând laudă Domnului. Iar îngerii înaripați își răspundeau unii altora fără încetare: «Sfânt, sfânt, sfânt, este Domnul oștirilor!» Apoi porțile s-au închis. Aș fi dorit să fiu și eu printre cei dinăuntru.”

   Nu pot să-mi stăpânesc fiorul din adâncuri, când îmi amintesc de o scumpă soră care a plecat la Domnul acum vreo 7 ani. O cunoșteam destul de bine. În urma unei morți clinice, la vârsta de 91 ani, a paralizat aproape total. Ridica doar o mână, când auzea murmur de rugăciune. În urma unei vizite cerești, i-a fost redată vorbirea. Am vizitat-o înainte să moară, și uitându-se în ochii mei, mi-a spus: „Du-te pe ogor și lucrează pentru Domnul. Eu mă duc pe Muntele Sionului și te aștept acolo.” Oh, câtă alinare și mângâiere simt când îmi este greu pe ogor, amintindu-mi de cea care m-a purtat în rugăciune la tronul milelor sfinte!

   Citind despre Myconius, prietenul lui Luther, același fior sfânt mă cuprinde. Câtă înviorare simțea amintindu-și visul în care, atunci când era împovărat de muncă, pe ogor la seceriș, a apărut lângă el Cel crucificat, rănit și suferind, iar ghidul care-l însoțea, și-a pus mâna pe el spunându-i: „Trebuie să fii asemenea Lui!” Câți oare ne așteaptă sus, în corul sfinților și cântă de bucuria reîntâlnirii pe plaiurile sfinte? John Newton spunea despre trei mari minuni pe care știa că le va găsi în cer: să vadă pe cine n-ar crede, să nu vadă pe cine ar crede, și a treia, să se vadă și să nu-și creadă ochilor! Însă există o a patra minune care devansează orbitor toate minunile existente: să-L vezi pe El, și să te cunoască! Ah! Vino odată, Mire drag! 

   „Există o glorioasă universalitate a sfinților, o frățietate mistică a celor ce văd bine în depărtare, care și-au ațintit ochii mult timp pentru a prinde o licărire a Împăratului în frumusețea Sa, pe tărâmul care este foarte îndepărtat. Cu mare bucurie și adâncă umilință, îmi declar dreptul de membru la această frățietate. Aceasta este cea mai străveche și cea mai mare biserică din lume; este biserica celor loviți de cruce, a celor îndrăgostiți de Dumnezeu”, spunea un sfânt din secolul trecut.

      4.4. „Sfânt, sfânt, sfânt!”: primirea marelui titlu

   „Dar cum pot primi titlul de frate al Împăratului Împăraților?”, vei întreba.

   Prin asemănare. Substantivul neutru homoióma (3667), folosit de Pavel, are semnificația de similitudine, asemănare, potrivire: Domnul Isus a venit pe pământ „într-o fire asemănătoare cu a păcatului” (Rom. 8:3). Apostolul însă, mai folosește o altă variantă pentru asemănare: symmorphoó (4833), care provine din grecescul syn – „împreună cu”, și morphḗ – „formă”: „Căci pe aceia... i-a și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său” (Rom. 8:29). El S-a făcut asemenea nouă, pentru ca noi să devenim asemenea Lui, dar nu fără El, ci împreună. Asemănarea cu El ne conferă 3 certficate:

         4.4.1. Certificat de deces: asemenea cu moartea Lui

   „Înmormântarea este pecetea și certificatul morții”, spunea J.G. Mantle. Așa cum rudele și prietenii unui hindus convertit la creștinism îi celebrează acestuia înmormântarea, moartea fiind preotul și groparul ființelor cugetătoare, păcatul ne este sicriul. Însă moartea sinelui - coborât cu Hristos în mormântul întunecat, este viața noastră. Ce mare și șocantă dorință de a muri avea Pavel: „...să mă fac asemenea cu moartea Lui” (Fil. 3:10)! Asemănarea cu moartea Lui, l-a salvat de puterea păcatului. Nimic nu-i apare mai minunat Tatălui ceresc decât un Hristos răstignit, și un creștin răstignit. A fi răstignit cu Hristos înseamnă, în limbajul profesorului Upham „a înceta să-l iubim pe Mamona pentru a-L putea iubi pe Dumnezeu, să nu avem ochi pentru posesiunile lumii,urechi pentru aplauzele lumii, limbă pentru conversațiile nefolositoare și invidioase, teamă pentru opoziția lumii”.

   Cineva spunea: „cei care mor cu Hristos, sunt în siguranță cu El. Pentru că garda Sa de îngeri este în jurul lor pentru a-i supraveghea și a răsturna piatra în așa fel încât mortul să învie, la vremea potrivită.” Cunoști tu moartea valoroasă împreună și în asemănare cu El? 

         4.4.2. Certificat de naștere: asemenea Lui, în înviere

   „În adevăr”, le scria Pavel celor din Roma, „dacă ne-am făcut una cu El printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El și printr-o înviere asemănătoare cu a Lui” (6:5). În versetul 8, apare din nou prepoziția syn – „împreună cu”, „identificat cu”: „dacă am murit [...] vom și trăi împreună cu El”. Viața de înviere, spunea J.G. Mantle, presupune câteva caracteristici: continuitate, rodire, înnoire, mister, eternitate. „Credinciosul răstignit și înviat are o inimă nouă și un duh nou; printr-o cale nouă și vie, el intră în locul sfânt; umblă într-o viață care este nouă în fiecare clipă; desfătarea lui constă în a asculta noua poruncă; îndurările lui sunt noi în fiecare dimineață; cu o limbă nouă, cântă o cântare nouă; și purtând un nume nou, este menit să domnească împreună cu Domnul lui în acea împărăție despre care Dumnezeu spune: «Iată, El fac toate lucrurile noi!»”

         4.4.3. Certificat de căsătorie: eu, una cu El, El - una cu mine...

   „Taina aceasta este mare”, spunea apostolul Pavel vorbind despre unirea prin căsătorie cu Hristos (Ef.5:32). Cineva spunea că în această uniune sfântă, trebuie să parcurgem trei etape:

         ♥ „Preaiubitul meu este al meu, și eu sunt a lui” (C.Cânt. 2:16). În acest stadiu, de obicei gândim că Hristos este al nostru, știind că Îl avem pentru bucuria noastră;
         ♥ „Eu sunt a iubitului meu, și iubitul meu este al meu” (6:3). Domnia și puterea Lui ocupă primul loc în gândurile noastre;
         ♥ „Eu sunt a iubitului meu, și El dorește după mine” (7:10). Aici, formula „al meu”, nu mai există: a fi a Lui, implică neapărat totul: „Nu știți că voi nu mai sunteți ai voștri?”, întreba Pavel.

   Fericitul Augustin, în adânca-i confesiune așternută în 13 părți, ajunge la acest stadiu divin. Logodnicul îndrăgostit, îmbătat, înnebunit de dragoste, după ce a întrebat pământul, marea, cerul, soarele, luna și stelele și după ce s-a întrebat pe sine: „Ce iubesc eu, când îl iubesc pe El? Ce anume este El?”, a primit același răspuns de pretutindeni: „noi nu suntem Dumnezeul pe care-l cauți!”. Iar într-un final, Adevărul i-a șoptit: „Dumnezeul tău este pentru tine chiar viața vieții tale”. Și el, uimit, a exclamat: „Tu ești Cel Ce strălucești, Cel Ce placi și ești iubit și dorit, astfel încât mie îmi este rușine de mine însumi și mă arunc pe mine de la mine, spre a Te alege pe Tine, și nu-mi sunt plăcut nici Ție nici mie decât prin Tine”.

   În acest stadiu, spune Pavel în Romani 8, nu mai există osândire (v.1), robie (v.2), neliniște (v.6), moarte (v.10), boală sau neputință (v.11), dezorientare (v.14), sclavie (v.15), îndoială (v.16), sărăcie (v.17), separare (v.38). Aici, nici crucea nu ți se mai pare urâtă. Ai dobândit adevăratul caracter al Mielului Junghiat. „Acela care privește la partea albă a crucii și care o poartă cu generozitate, descoperă că ea este o povară pentru el exact așa cum aripile sunt o povară pentru o pasăre”, spunea Rutherford în faimoasele-i scrisori.

   Tennyson, șoimul poeziei britanice, a imortalizat în versuri frumoasa poveste a Lordului Burleigh. Deghizat în pictor peisagist, a câștigat inima unei fecioare simple, de la țară. Crezând că vor merge la casa țărănească despre care i-a vorbit el, „a zărit o poartă/ Cu armoarii maiestuoase,/ Și sub poartă ea se-ntoarce,/ Și vede o vilă mult mai măreață/ Decât toate celelalte pe care le văzuse înainte./ Mulți servitori galanți, voioși/ Se pleacă înaintea lui la ușă/ Și vorbesc cu un susur blând,/ Când răspund chemării sale/ În timp ce el pășește cu pași tot mai fermi/ Conducând-o din salon în salon./ Și, în timp ce ea se miră, confuză,/ El se întoarce demn și binevoitor:/ «Toate acestea sunt ale mele și ale tale»”. Prin această alipire, fata simplă și umilă de la țară a devenit Lady de Burleigh, toată averea soțului devenind a ei.

   Și cine poate să exprime în cuvinte cât de mare este averea Preaiubitului Isus? Sfântul Pavel ne vorbește despre „nemărginita bogăție a harului Său” (Ef.2:7), apoi despre „bogățiile nepătrunse ale lui Hristos” (3:8).  Ele sunt nepătrunse, bogății care nu pot fi explorate în totalitate. În momentul în care cercetările noastre au atins limita posibilului, Mirele ne ia de mână și ne duce într-un loc și mai strălucit al harului, spunând: „Toate acestea sunt ale Mele și ale tale. Te-am câștigat cu prețul propriului sânge. Ești inima Mea, ți-am dat valoarea Mea cerească. Ești mai valoros decât sângele meu. Fiindcă atât de mult te-a iubit Tatăl Meu, că și-a dat singurul Fiu, pentru ca tu să crezi, și crezând să ai viața veșnică și să te bucuri de Mine și Eu de tine în veac și în veci de veci.”  

   Și ce vom zice noi în fața tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotrivă-ne? Oh, nu reușim să exprimăm frumusețea dragostei cerești într-o limbă de lut... Și asemenea lui Madame Guyon, putem doar murmura: Nimic nu este mai mult pe placul Tău decât cei care se aseamănă cu Isus Hristos și au caracterul Lui... O, dacă aș putea exprima ceea ce gândesc despre a fi mulțumit în Tine! Dar nu pot decât să mă bâlbâi...