Scrisoare pentru cei identificați cu COVID 19

În timp ce oamenii fug de voi ca de leproși, Domnul Dumnezeul cerului și al pământului vă iubește foarte mult. Atâta iubire are El pentru voi, încât inima noastră a oricăruia nu poate rezista iubirii Lui mărețe. Faptul că El a îngăduit să treceți și prin această grea încercare, dovedește credincioșia Lui: El nu se poate tăgădui singur. A fost și rămâne credincios Cuvântului Său. Cuvântul Său este Adevărul.

Cea mai puternică și sigură stâncă din lumea aceasta de lut se sfărâmă și cade: Cuvântul Lui însă rămâne veșnic. Mai adânc decât oceanul, mai înalt decât munții, mai veșnic decât cerurile, mai curat decât diamantele, mai strălucitor decât soarele, asemenea Martorului Credincios și Adevărat din cer, așa este Cuvântul Evangheliei care îți spune: „Nu te teme!” Mai puternic decât puterile veacului, mai înțelept decât știința umană, mai sfânt decât sfințenia însăși, mai adâncă decât tainele lui Dumnezeu, mai prezentă decât suflarea noastră este Persoana lui Isus, a Celui care a suferit și cunoaște suferința prin care treci și totuși îți șoptește: „Cheamă-Mă în ziua necazului, iar Eu te voi izbăvi și tu Mă vei proslăvi” (Psalm 50:15). Face această asigurare mai mult decât toate documentele tuturor societăților de asigurare de pe planetă? Da, face! Cel ce a promis oare nu va și împlini? Cel ce a construit palatul acesta de lut oare nu știe să îl și repare? Cel care a făcut ochiul, oare nu vede? Da, vede: El vede situația și greul vostru. Cel ce a făcut urechea, nu aude? Ba da, aude: aude strigătele voastre. „Iubesc”, spunea psalmistul, „un Dumnezeu care aude glasul meu, cererile mele. Iubesc un Dumnezeu care s-a plecat spre mine. Un Dumnezeu care mi-a auzit strigătele. Îl iubesc!” Iubiți-L și voi, din toată inima. El este aproape. Izbăvirea Lui nu va întârzia. Oare nu este El la ușă, gata să vină cu salvarea? Oare nu-I auziți voi glasul dulce: „Deschide-mi, soro! Deschide-mi, frate! Vreau să intru și să cinez cu voi! Vreau să îmi plec capul în inimile voastre!”

Ziua această este o zi de veste bună. Veselă să vă fie inima! Spune soră dragă, spune frate suferind inimii tale: „Fii tare inimă! Fii încrezătoare! Iubește-L pe Domnul!” Iar celor fricoși amintiți-le că așa cum Domnul a lucrat în alte rânduri, la fel va lucra și de dată aceasta. Numai să fie încrezători și să Îl iubească pe El! Să-și pună viața obosită și tristă în palma Lui mare, așa cum face un copil care stă lângă tatăl său. Tatăl îl ia în brațe, îl strânge la piept, apoi îl așează iar pe drum și își continuă drumul împreună. Copilul simte numai atunci bătaia inimii tatălui. Dacă înainte fugea de colo-colo, nu era atât de aproape de tata. Dar acum îl simte altfel. La fel, Dumnezeu doar în suferință poate fi înțeles. Avem un Dumnezeu care suferă. Cel care are toată dragostea posibilă, toată înțelepciunea posibilă, toată puterea posibilă, toată știință posibilă, este un Dumnezeu care suferă în inima Lui mare. Suferă pentru păcatele omenirii, suferă pentru bolile ei, pentru greutățile ei… Este un Dumnezeu care suferă. E ciudat, dar adevărat.

Maica Tereza se ruga odată așa: „Doamne, de ce te comporți așa cu credinciosul cutare? De ce îl lovești, Doamne?” Și Dumnezeu i-a spus: „Așa mă port cu toți cei pe care-i iubesc.” „Doamne”, i-a răspuns Tereza, „nu mă mai mir că ai atât de puțini prieteni!”

Sora dragă, frate scump, privește la Golgota. Acolo suferință și dragostea sunt împletite. Ce cununi  sclipitoare va purta Mântuitorul în ziua sfânta a răsplătirilor! Ioan i-a văzut capul încoronat cu multe cununi. Nimeni nu o să aibă așa cununi: cununi din aur, argint și pietre scumpe. Dar lângă fiecare cunună, se va vedea urma lăsată cândva de spinii care i-au străpuns fruntea. Spini și dragoste – aceasta a fost calea Lui; SPINI și DRAGOSTE – această este calea noastră. Din zdrobire ies cele mai mari minuni. Așa procedează Domnul cu fiecare dintre noi. Fără să zdrobim inul, nu ar ieși panza aceasta minunată; fără să zdrobim grâul, nu ar ieși pâinea noastră scumpă; fără să zdrobim eul, nu ar ieși El în evidență. El ne frânge adeseori, ne împarte la alții, și ne unește cu Sine, pentru a lucra cu El și a împărtăși altora virtuțile Pâinii dumnezeiești care S-a frânt la Calvar.

   Soția lui Howard Taylor, misionară în China, spunea: Într-o seară, Domnul Isus mi-a înălțat sufletul și mi-a arătat că viață de pe pământ îmi oferea o oportunitate pe care Raiul n-o poate oferi niciodată: aceea de a intră în suferințele Mântuitorului, aceea de a deveni părtașă suferințelor LUI. În acele momente mi s-a părut că văd în splendoarea amurgului toată frumusețea, slavă și bucuria care ni le dăruiește Domnul nostru pentru toți vecii vecilor. Părea că Domnul îmi spune: „Acolo sus, unde toate lacrimile sunt șterse, unde nu mai există păcat, sau suferință, sau moarte, Mă vei putea sluji cu deplină putere și cu suflet neprihănit. Copilă, vei mai fi vreodată în stare să suferi pentru Mine? Vei mai putea să plângi pentru Mine, să rămâi singură de dragul Meu, să renunți la lucruri pentru Mine, să te afunzi în întuneric și să intri în suferințele Mele, să devii părtașă suferințelor Mele?” L-am privit în față pe Domnul Isus și am zis: „O, Doamne, indiferent ce va aduce veșnicia, vreau lucrurile astea, și le vreau chiar acum!” Cel mai dulce moment al vieții mele, când am intrat cu adevărat în suferințele LUI, a fost în timpul Răscoalei I-he-tuan, când mii de oameni și-au pierdut viața pentru Hristos. Am fost bătută și lovită cu pietre în timpul unei răscoale îngrozitoare, și am fost lăsată împreună cu soțul meu și cu alții, plină de răni și sângerând, mai mult moartă decât vie. În acel moment, ne-a străfulgerat, parcă, gândul că văzusem fața lui Isus, și am putut să suferim durere, rușine, și să ne aflăm la un pas de moarte din pricina Numelui Sau. Un asemenea extaz ne-a inundat sufletele, încât patru zile nici nu am mai știut dacă ne aflăm pe pământ sau ajunsesem în cer.

Minunată metamorfoză! Aleluia! Domnul Isus vă iubește! Auzi, tu, cel bolnav de virusul ucigaș. Nu scapi de iubirea lui Isus nicăieri în lume, nici în mormânt măcar! Nu te-a uitat! Te iubește! Te iubește! Te iubește!

   Știi, Doamne, visul meu aprins,

   Nădejdea mea cea vie

   De-a te sluji cu dinadins,

   Mereu, cu bucurie…

   Dar iată, azi, îmi zac în drum

   Dorințe sfărâmate;

   Credință-i prefăcută-n scrum,

   Curaju-n praf se zbate!

    Doar cioburi este tot ce am:

    Nu mai sunt vrednic; doar de blam.

    Ce poți, Stăpânul meu preabun,

    Să faci cu lucruri sparte?!

    -Copilul meu, curat îți spun

    Că ziua nu-i departe

    Când tot ce nu pricepi acum

    Deplin vei înțelege;

    Căci haru-și are propriul drum

    Și cerul altă lege.

    Dar astăzi ți-e de-ajuns să știi

    Că vasul spart nu ține

    Parfumul sfânt al apei vii,

    Sub lacăt, pentru sine…

    De Ghedeon și oastea sa

    Nu-ți amintești tu oare?

    Și de lumina ce țâșnea

    Din spartele ulcioare?

    Ori despre mirul cel de nard

    Ce-a curs peste veșminte,

    Din vasul de-alabastru spart,

    Nu-ți mai aduci aminte?

    Și viața ta, copil iubit,

    Ascultă-mă, și crede!

    În alte inimi, înmiit,

    Prin frângere se vede…

  Fiți binecuvântați de Domnul! Va salutăm cu Psalmul 125.